Stadiul alocări la nivelul POCA

 

Programul Operațional Capacitate Administrativă (PO CA) - www.poca.ro

POCA va promova crearea unei administrații publice moderne, capabilă să faciliteze dezvoltarea socio-economică, prin intermediul unor servicii publice competitive, investiții și reglementări de calitate, contribuind astfel la atingerea obiectivelor Strategiei Europa 2020. Pentru a putea îndeplini acest rol, administrația publică are nevoie de resurse umane competente și bine gestionate, un management eficient și transparent al utilizării resurselor, o structură instituțional-administrativă adecvată, precum și de proceduri clare, simple și predictibile de funcționare. O astfel de administrație trebuie să fie capabilă să ofere decidenților politici instrumentele necesare fundamentării și implementării unor politici publice în interesul cetățenilor. Optimizarea administrației este o condiție importantă pentru punerea în aplicare a oricărei schimbări structurale către o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii.

POCA 2014-2020 se adresează tuturor celor 8 regiuni de dezvoltare ale României. În cadrul Programului vor putea obține finanțare următoarele tipuri de beneficiari: autorități și instituții publice centrale, autorități administrative autonome, ONG-uri, parteneri sociali, instituțiile de învățământ superior acreditate și de cercetare, Academia Română, autorități și instituții publice locale de la nivelul județelor și municipiilor, autorități și instituții publice locale beneficiare ITI, instituțiile din sistemul judiciar.

Alocarea financiară a programului din Fondul Social European pentru perioada 2014-2020 este de 553,19 milioane de euro.

Bugetul POCA 2014-2020 este structurat pe 3 axe prioritare, după cum urmează:

  • Administrație publică și sistem judiciar eficiente, cu o alocare financiară de 326,38 de milioane de euro (59%);
  • Administrație publică și sistem judiciar accesibile și transparente, cu o alocare financiară de 187,69 de milioane de euro FSE (33,93%);
  • Asistență tehnică, cu o alocare financiară de 39,11 de milioane de euro (7,07%).

Documente:

pdfProgramul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020

docxProgramul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020 - word

docEvaluare ex-ante - word

zipAnexe

 

Axe@Finanțare

Apeluri deschise

  • Axa 1

  • Axa 2

  • Axa 3

Calendar@lansări

Calendar orientativ lansări


Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Capacitate Administrativă, a actualizat

pdfCalendar orientativ privind lansările de apeluri de proiecte pentru anul 2016

Implementare@program

  • Ghidul beneficiarului

  • Instrucțiuni

  • Monitorizare

Rezultate@implementare

  • RAI

  • Materiale informative

  • Alte documente

Contacte@AM POCA

Sesizare nereguli Solicitare helpdesk


AUTORITATEA DE MANAGEMENT PENTRU PROGRAMUL OPERAŢIONAL DEZVOLTAREA CAPACITĂȚII ADMINISTRATIVE

Doamna Mariana-Claudia VASILCA, director general
Direcția Generală Programe Europene Capacitatea Administrativă

Telefon Secretariat – 0372.838.654

Telefon Helpdesk – 0372.838.652

Fax - 0372.838.655

Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Sesizare Nereguli: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Adresa: Strada Tipografilor 11-15, București 013714